500 de copii vor participa la ateliere de programare cu sprijinul Google

coding

Asociația Edusfera din București, în parteneriat cu Simplon România (Cluj), organizează 20 de ateliere de programare la care vor participa 500 de copii între 9 și 11 ani, dintre care cel puțin 250 de fete. Proiectul se derulează în perioada 16 septembrie – 16 decembrie 2017. Vor fi utilizate în mare măsură resursele educaționale gratuite oferite de către compania Google – Computer Science First, disponibile pe platforma cs-first.com.

Proiectul are ca scop încurajarea copiilor de a explora știința calculatoarelor precum și dezvoltarea competențelor digitale și creșterea numărului fetelor care își propun să urmeze o carieră în domeniul IT.

Atelierele vor avea loc în fiecare weekend începând cu 16-17 septembrie 2017, iar înscrierea copiilor se realizează completând formularul care poate fi accesat la adresa goo.gl/P6rtr6. Fiecare atelier va găzdui aproximativ 30 de copii ce vor fi ghidați de către 6 traineri (specialiști în domeniul IT). În cadrul aceluiași proiect organizatorii își propun să inițieze 5 cluburi de programare cu frecvență săptămânală în 3 școli din București și 2 școli din Cluj.

Ultimul raport al Comisiei Europene (DESI 2017) arată că, dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene România se situează pe ultimul loc în ceea ce privește digitalizarea, iar progresele înregistrate în ultimii ani sunt mai degrabă lente. În ceea ce privește competențele digitale, deși s-au înregistrat unele progrese în ultimii ani, România se află sub media Uniunii Europene. În continuare, doar 56% dintre români folosesc internetul în mod regulat față de 79% media Uniunii Europene. Un element pozitiv îl reprezintă faptul că proporția specialiștilor IT&C în economie crește odată cu dezvoltarea a numeroase centre de software și servicii aflate în căutarea de specialiști. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe inițiative publice și private de educare a populației în domeniul digitalizării, după arată același studiu.

_____________________________

Asociaţia Edusfera a fost înfiinţată în anul 2012, cu misiunea de a susţine accesul la o educaţie de calitate al copiilor şi tinerilor români prin dezvoltarea de programe în domeniul educaţiei. Asociaţia Edusfera promovează importanţa educaţiei în combaterea sărăciei și a excluziunii sociale precum și importanța educației în domeniul tehnologiei digitale. Până în prezent, peste 3.000 de copii au participat la proiecte precum Digital Kids, Junior IT Club, DNA Day.

Simplon România încurajează oamenii să folosească tehnologia prin proiecte de educație digitală încă din 2014. Facând parte dintr-o rețea de solidaritate internațională – Simplon.co, oferim cursuri, programe educaționale și experiențe de învățare în domeniul IT pentru persoanele dezavantajate și copii. Până în prezent, 261 de adulți au participat la atelierele noastre și mai mult de 1500 de copii au fost inițiați în lumea programării.

Add a Facebook Comment

Leave a Reply